coperta Revista Tango - iunie 2016 - carelessbeauty.ro

Plantele medicinale au constituit una dintre cele mai interesante și mai importante preocupări ale oamenilor încă din cele mai vechi timpuri. În căutarea de hrană și de modalități de a se trata (pe atunci foarte limitate) de diverse afecțiuni sau răni, oamenii au observat că anumite plante pot prezenta un beneficiu în acest sens. Istoria plantelor medicinale arată ca în China, reventul (rabarbură) Rheune palmatum L. se întrebuința cu 5000 de ani în urmă ca purgativ, fără să se cunoască principiile sale active (oximetil-antrachinone) care îi dau acțiunea purgativă, iar Ephedra (circel, slabănăg) în tratarea astmului, deși principiul său activ, efedrina, a fost descoperit mult mai târziu, în 1887. De asemenea, egiptenii cunoșteau și întrebuințau ricinul, pelinul, sofranul, etc., iar grecii și romanii au dezvoltat mult cunoștințele asupra plantelor medicinale, cunoștințe ce au dominat tot Evul mediu. În Africa, populația băștinașă întrebuința, din cele mai vechi timpuri, semințele de cola, ca stimulent în oboseală și surmenaj, efect datorat cofeinei care se găsește în aceste semințe și care a fost izolată în laborator deabia în anul 1820. Dar, întrebuințarea plantelor medicinale în vechime a fost asociată de multe ori cu manifestări mistice (farmece și descântece), crezându-se că acestea imprimă plantelor proprietăți tămăduitoare. Deși, odată cu dezvoltarea chimiei, au fost introduse în terapeutică și o serie de medicamente de sinteză, cum sunt: aspirina, piramidonul, fenacetina, antipirina, etc., cercetările farmaceutice și farmacodinamice afirmă că medicamentele de origine vegetală sunt produse biologice mult mai accesibile metabolismului uman decat medicamentele de sinteză, care, uneori, produc și efecte secundare nocive.

coperta Revista Tango - iunie 2016 - carelessbeauty.roAstazi, încă se acordă o mare atenție plantelor medicinale care reprezintă surse inepuizabile de materii prime pentru prepararea medicamentelor sau izolarea industrială a principiilor active. Folosirea plantelor medicinale, sub formă de ceaiuri medicinale, se face astăzi în urma unor îndelungate cercetări și studii științifice, care au dovedit, printre altele, că plantele au o compoziție complexă, ce nu poate fi reprodusă prin metode de laborator. Un ceai medicinal nu reprezintă numai un amestec arbitrar de mai multe plante, care pot fi utilizate într-un caz de boală, ci o rețetă construită după reguli stricte, la fel ca orice rețetă medicală. Plantele nu cunosc sinteza. Acestea au bioritmul lor care conectează atât de bine cu organismul nostru. Însă, datorită faptului că în acest secol totul se întamplă cu o viteză extremă iar consumul crește din ce în ce mult, nu mai avem răgaz pentru bioritmul plantelor. Vrem mult și vrem rapid. Natura, pur și simplu, nu funcționează așa.

Dacă tot vorbim despre plantele medicinale, o importanță deosebită o prezintă și cimbrișorul de câmp (Thymus serpillum: cimbrişor de câmp, cimbru de câmp, balsamă, buruiană de balsam, cimbrişor sălbatic, cimbru sălbatic, cimbru păsăresc, cimbrul ciobanului, iarba cucului, lămâiţă, şerpunel, tămâiţă, timian, timişor, ţimbrişoare; francezii îi spun: serpolet, thym sauvage sau farigoulette, iar englezii: wild thyme). Din cele mai vechi timpuri, aceasta plantă minunată este utilizată în tratarea afectiunilor pielii sub forma de ulei esențial, în tratarea afecțiunilor tractului respirator, prin inhalații sau ceai (bronşită, tuse convulsivă, astm, răguşeală) precum și în ameliorarea stării de funcționare a ficatului și rinichilor. Aceste mici aspecte din portofoliul său de virtuți tamaduitoare le evidențiem și acum, in zilele noastre, prin multe lucrari stiințifice publicate la nivel international de către cercetatori renumiți.

Cimbrișorul care crește în mediul spontan, pe dealurile din Dobrogea, are un parfum deosebit, o aroma suavă de lamâită, greu de descris în cuvinte. Din acest motiv, cimbrișorul este un ingredient extrem de interesant pentru parfumerie. Pe lângă mirosul deosebit, acesta deține performanțe uriașe în tratarea multor afecțiuni ale pielii și mai ales în regenerarea pielii, datorită conținutului ridicat de acizi naturali. Compoziția chimică a acestei plante constituie un beneficiu major pentru pielea iritată, grasă și îmbătrânită, pentru cearcăne, pete pigmentare, pitiriazis, acnee (datorită compușilor cu caracter antimicrobian). În cosmetologie, cimbrișorul se utilizează extern și constituie o materie primă importantă pentru diverse categorii de produse dermato-cosmetice. Efectele benefice aduse pielii, conform multor studii de specialitate, sunt datorate, se pare, conținutului de compuși fenolici (acid feluric, acid cafeic și derivații săi – acidul p-cumaric, acidul rozmarinic, acidul clorogenic – , flavonoizi – quercitin, rutin – , flavanoizi – catechin, epicatechin – , flavone – apigenin, luteolin).

În cazul nostru, ca producători de produse cosmetice organice, utilizăm cimbrișorul în tratarea acneei juvenile, prin adăgarea extractului de cimbrișor în loțiuni sau folosit sub formă de pulbere, în gomaje. De asemenea, în unele cazuri, recomandăm clienților și spălături sau comprese menținute pe zonele afectate cu ceai de cimbrișor. Uleiul din flori de cimbrișor prezintă rezultate foarte bune și în tratarea dermatozelor scalpului precum și în vindecarea iritațiilor pielii. Datorită acestor efecte benefice, uleiul este aplicat și pe pielea bebelușilor sau utilizat în masajul corporal, după băiță. Acesta hidratează profund pielea, relaxează datorită mirosului placut, vindecă iritațiile și previne răcelile care îi supără atât de ușor pe micuți.

*informații parțiale procurate din prețioase carte a dnei. Farm. Maria Alexandriu-Peiulescu și a dn-ului Ing. Horia Popescu, Plante medicinale în terapia modernă, Ed. Ceres, București, 1978
*fotografii surprinse de către Tiberiu Oancea, Mai 2016