Speciile de plante pe care le cultivăm pe plantațiile de la Topraisar au în comun mai mulți compuși chimici de importanță cosmetică ce au un potențial major în regenerarea epidermei și, implicit, în tratarea diverselor afecțiuni dermatologice. Unul dintre aceștia este acidul ursolic*, un compus bio, cu structura specifică acizilor organici macromoleculari policiclici.

Pentru a beneficia de proprietățile extrem de interesante ale acidului ursolic, am combinat diverse extracte din 13 specii de plante** într-un produs dermato-cosmetic 100% natural, lansat în anul 2017: Elixirul Vegetal cu Efect Regenerator al pielii.

Acidul ursolic este unul dintre compușii biologic activi cu proprietăți antioxidante, anti-inflamatorii, anticanceroase, hepatoprotective, neuroprotective și de regenerare și restructurare a fibrelor de colagen din țesutul conjunctiv al pielii, având un rol important în hrănirea acestor tipuri de fibre.
Dacă ne referim strict la metabolismul pielii, rolurile acidului ursolic în acțiunea anti-inflamatorie și în cea de restructurare a fibrelor de colagen din țesutul conjunctiv sunt extrem de importante. Inflamația pielii (procesul primar prin care organismul semnalează și repară leziuni tisulare și se apără împotriva stimulilor) reprezintă o serie complexă și foarte secvențială de evenimente care este provocată de o multitudine de stimuli precum: agenți patogeni, agenți mecanici și chimici nocivi și răspunsuri autoimune. Următoarea cascadă a evenimentelor se caracterizează prin semne și simptome precum roșeața, umflarea și durerea. Aceste două activități ale acidului ursolic – cea anti-inflamatorie și cea de restructurare a fibrelor de colagen din țesutul conjunctiv -, trezesc un interes major pentru industria cosmeticelor organice, manufacturate doar din materii prime vegetale, fără substanțe chimice de sinteză, dedicate îngrijirii pielii și, în mod deosebit, regenerării epidermei. În plus, activitatea antioxidantă a acidului ursolic împotriva daunelor produse de radicalii liberi s-a dovedit că împiedică peroxidarea lipidelor*** și stresul oxidativ****, blocând activitatea radicalilor liberi.
Aceste rezultate sugerează faptul că acțiunea sa farmacologică poate oferi o nouă strategie terapeutică în tratarea afecțiunilor interne și/sau externe asociate stresului oxidativ.

 

—————————————————————————-
* Formula chimică: ((3b)-3-hydroxyurs-12-en-28-oic acid)

** Specii de plante folosite: florile de crin alb (Lilium candidum), lavanda de cultură (Lavandula officinalis), lavanda sălbatică (Lavandula angustifolia), cimbrișorul (Thymus serpillum), fructele de cătină (Hippophae rhmanoides), menta salbatică (Mentha aquatica), florile și fructele de păducel (Crataegus monogyma), mugurii de brad (Abies alba), mugurii de pin (Pinus sylvestris), șovârf sau oregano (Origanum vulgare), mugurii de plop negru (Populus nigra), roiniță (Melissa officinalis) și salvia (Althaea officinalis);
Acidul ursolic se mai găsește și în alte specii de plante, cum ar fi: frasin (Fraxinus sp.), mojdrean (Fraxinus ornus), turiţa mare (Agrimonia eupatoria), cimbru (Satureja hortensis), flori de soc (Sambucus nigra) și busuioc (Ocimum basilicum), boabe de cafea.

*** Peroxidarea lipidelor: atacul speciilor reactive de oxigen (ROS) asupra acizilor graşi polinesaturaţi din membrana celulară care duce la distrugerea ei.

**** Stresul oxidativ: în cursul reacţiilor biochimice complexe, la nivel celular se pot forma ca intermediari numeroase specii chimice cu energie crescută, prin urmare instabile care pot reacţiona cu diverşi componenţi celulari chimici, generând compuşi secundari sau chiar mutaţii, primul pas în apariţia unei tumori la nivelul organului respectiv ; stresul oxidativ apare atunci când sunt depăşite mecanismele naturale de apărare împotriva acestor compuşi bogaţi în energie, deci cu o stabilitate minimă, reprezentaţi de specii reactive de oxigen.