La Careless Beauty România utilizăm doar specii de plante terapeutice autohtone care și-au confirmat potențialul în tratarea mai multor afecțiuni dermatologice, conform studiilor noastre științifice și a altor studii regăsite în literatura de specialitate. Dacă ne gândim la ingrediente dermato-cosmetice realizate din plante de sezon, iarna ne bucurăm cel mai mult de principiile bioactive ale rășinoaselor. Pinul (Pinus sylvestris), bradul (Abies alba) și molidul (Picea abies) sunt trei arbori cu o compoziție bio-chimică deosebită, de interes dermato-cosmetic. Iată de ce am ales să lucrăm cu aceste plante.

Molidul este cunoscut și sub denumirea de molidiș sau brădet și este o specie de arbore conifer care face parte din familia Pinaceae. Este un arbore înalt care poate atinge înălțimi de peste 50 de m și un diametru al trunchiului cuprins între 1,5 – 2 m. În România, zona molidului este răspândită din munții Godeanu și până în Bucovina de sud. Molidul poate fi găsit începând cu altitudinea de aproximativ 650 m și până la 1800 m, după care clima nu mai atât de benefică pentru sistemul său parenchimal. Se poate dezvolta cu ușurință și în mediul stâncos și pentru că la munte plouă des, are nevoie de multă apă pentru o dezvoltare propice. Spre exemplu, 100 g de frunze de molid folosesc într-un an 13 L de apă, puțin față de fag care consumă 75 L apă. Forma frunzelor subțiri și înguste este dată de economia de apă pe care o face pentru a se susține. Astfel, se formează rășină în anumite canale ale trunchiului său și care, după o perioadă, devine extrem de vizibilă pe scoarță.

Un răspuns important de apărare al coniferelor împotriva insectelor / ciupercilor îl reprezintă producția de rășină, un amestec de monoterpene, sesquiterpene și acizi rezinici diterpenici. Efectele defensive ale rășinii sunt atribuite proprietăților sale toxice și lipicioase, fluxului masiv de rășină – care poate elimina sau respinge invadarea insectelor – și efectelor sale inhibitoare asupra ciupercilor patogene.

Rășina de conifere este sintetizată și acumulată în structuri secretoare specializate, cum ar fi canalele rezinoase, blisterele rezinoase și cavitățile rezinoase. Bannan (1936) a făcut o clasificare a coniferelor pe baza anatomiei acestor structuri. Spre exemplu, în tulpina de brad (Abies), cedru (Cedrus), cucută (Tsuga) și zada aurie (Pseudolarix), celulele producătoare de rășină formează blistere, structuri asemănătoare unui sac, căptușite cu celule epiteliale. Aceste celule nu au viață lungă iar zidurile lor se lignifică în timpul dezvoltării (adică, membranele anumitor celule vegetale se îmbogățesc în lignină). Structuri mult mai complexe sunt canalele de rășină asemănătoare unor tuburi, găsite în lemnul și în coaja de molid (Picea), pin (Pinus), larice (Larix) și bradul Douglas (Pseudotsuga). În aceste genuri, celulele epiteliale secretoare care sintetizează rășină, au pereți subțiri și viață lungă. Canalele rezinoase fie pot apărea ca o caracteristică normală de dezvoltare în țesuturi și organe, fie formarea lor poate fi indusă de anumiți factori externi. Ca răspuns în urma rănirii scoarței, molidul dezvoltă canale rezinoase axiale în xilemul secundar, canale care în mod normal sunt absente sau în număr redus la copacii care nu au fost răniți. Spre deosebire de canalele axiale „normale”, care, în general, sunt simple și au o distribuția răspândită, aceste așa-numite „canale traumatice” se găsesc în serii tangențiale de unul sau două rânduri în interiorul unui inel anual de xilem. Inducția canalelor rezinoase traumatice și sinteza rășinilor reprezintă un mecanism de apărare pe scară largă în familia Pinaceae care s-ar putea să fi evoluat ca o adaptare evoluționistă împotriva atacurilor gândacului de coajă.

Studii recente au arătat că celulele parenchimului polifenolic din floemul secundar sunt deosebit de receptive la rănire și la inocularea ciupercilor și că rezistența la ciupercile patogene poate fi indusă prin rănire mecanică sau infecții fungice. Formarea canalelor traumatice axiale rezinoase din alburn (porțiunea mai tânără, mai moale sau partea fiziologică exterioară a lemnului care se află între cambium și inima și este mai permeabilă, mai puțin durabilă și, de obicei, mai deschisă la culoare decât inima), joacă un rol extrem de important în rezistența molidului la atacurile gândacilor de scoarță și ale ciupercilor. Dovezile preliminare sugerează că rășina sintetizată în urma rănirii copacului este mai fungistatică decât rășina sintetizată în mod obișnuit, probabil datorită incluziunillor altor substanțe decât monoterpenele, cum ar fi compușii fenolici. În orice caz, există puține informații cu privire la locul formării, la mecanismul și momentul în care se dezvoltă canalele rezinoase traumatice.

Timp de mai multe secole, rășina de molid a reprezentat un ingredient important pentru medicina tradițională din Finlanda și Suedia, în tratarea diverselor afecțiuni ale pielii precum rănile deschise și infecțiile. De multe ori era amestecată cu grăsimi animale sau unt. În unele studii de cercetare, analiza microbiologică a rășinei de molid denotă faptul că acest produs vegetal are o acțiune puternic antimicrobiană pe o varietate de bacterii, în special pe bacterii gram pozitive; acțiune antifungică – în mod special pe ciupercile dermatofite și pe drojdii precum Candida albicans, în anumite stadii de preparare a rășinei.